Câmpul Bioinformațional și Transmiterea Informației Biologice: O Analiză Științifică
1. Introducere
Comunicarea dintre celule reprezintă un proces fundamental care stă la baza coordonării activităților biologice și, prin urmare, este esențială pentru funcționarea sistemelor vii. Înțelegerea mecanismelor prin care celulele schimbă informații este crucială pentru a descifra complexitatea proceselor biologice, de la dezvoltarea embrionară până la menținerea homeostaziei organismului adult. Recent, a apărut un interes crescut pentru modalități de comunicare celulară care depășesc schimburile biochimice clasice și semnalele electrice. Această analiză își propune să investigheze o ipoteză complexă propusă de utilizator, care implică existența unui "biocurent informațional" ca metodă de transmitere a informației biologice între diverse componente celulare, cu implicații semnificative pentru diferențierea celulelor stem și procesul de îmbătrânire. Ipoteza explorează, de asemenea, rolul potențial al cercetărilor efectuate la Universitatea Rice, inclusiv conceptul de "teslaforeză", și influența mineralelor diamagnetice asupra acestui câmp bioinformațional și a proceselor biologice asociate. Scopul acestui raport este de a analiza fundamentul științific al acestor afirmații, utilizând literatura științifică publicată pentru a evalua dovezile existente și plauzibilitatea mecanismelor propuse.
2. Conceptul de Câmpuri Bioinformaționale și Comunicare Celulară Non-Chimică
2.1 Mecanisme Stabilite de Comunicare Celulară
În mod tradițional, comunicarea celulară este înțeleasă prin trei mecanisme principale: contact direct celulă-celulă, semnalizare chimică și semnalizare electrică. Contactul direct implică interacțiuni fizice între moleculele de pe suprafața celulară a două celule adiacente, facilitând transferul de informații. Semnalizarea chimică se bazează pe eliberarea de molecule semnalizatoare, cum ar fi hormonii, neurotransmițătorii și factorii de creștere, care se leagă de receptori specifici pe celulele țintă, inducând răspunsuri celulare. Semnalizarea electrică implică modificări ale potențialului membranei celulare și poate fi propagată rapid între celule conectate prin joncțiuni gap. Aceste mecanisme bine stabilite stau la baza majorității proceselor fiziologice cunoscute.
2.2 Explorarea Comunicării Non-Chimice și Fără Contact
Cu toate acestea, există cercetări care sugerează posibilitatea unor forme de comunicare celulară care nu se bazează pe schimbul de substanțe chimice sau pe contactul fizic direct. O recenzie publicată de Scholkmann și colab. explorează dovezi experimentale pentru această formă de semnalizare, urmărind cercetări care datează de aproape un secol. Lucrările timpurii ale lui Gurwitsch din anii 1920 au indicat că radiația electromagnetică în domeniul UV ar putea stimula diviziunea celulară în celulele din apropiere. Studii ulterioare efectuate de Kaznacheev și alții au investigat efectele diferiților factori de stres asupra culturilor celulare separate prin bariere fizice, adesea din sticlă de cuarț pentru a permite trecerea radiației UV. Aceste studii au oferit indicii preliminare pentru o semnalizare celulară non-chimică, electromagnetică.
Conceptul de "biofield" a apărut ca un domeniu de studiu care își propune să ofere o bază științifică pentru înțelegerea reglării homeodinamice complexe a sistemelor vii. Ipoteza biofield sugerează că organismul uman posedă un câmp electromagnetic complex, extrem de slab, care joacă un rol în menținerea echilibrului intern. Acest câmp este considerat a transporta bioinformație electromagnetică care ajută organismul să își mențină starea de echilibru. Această perspectivă pune sub semnul întrebării paradigma biomedicală dominantă a reducționismului molecular, care se concentrează pe gene, proteine și molecule sintetizate de proteine. În plus, biologia celulară și biofizica contemporană oferă dovezi că câmpurile electromagnetice endogene joacă roluri active în dezvoltare, repararea țesuturilor și o serie de procese homeodinamice. Termenul de biofield oferă un concept unificator pentru a face legătura între modelele explicative tradiționale și contemporane ale medicinei energetice.
Un studiu recent propune că energia ondulatorie distribuită spațial a moleculelor unei celule inițiatoare interacționează cu spațiul și generează un câmp bioinformațional rotativ, formând un vortex. Această ipoteză sugerează un mijloc de stocare și procesare a informației la nivel de sistem, care apare în timpul evenimentelor inițiale ale vieții, rezultând într-o sentiență și memorie la nivel de bio-organism, sau "conștiința celulară". Această perspectivă se leagă de teorii precum Orch-OR, care conectează conștiința cu natura realității prin intermediul spațiu-timp curbat diferit și se bazează pe microtubulii din citoschelet pentru calcul biologic. Cu toate acestea, aceste concepte sunt încă în curs de explorare și necesită validare empirică suplimentară.
Jurnalul "Bioinformation" publică articole de cercetare în domeniul descoperirii de cunoștințe biologice prin analiza matematică și computațională a datelor biologice. Acesta acoperă o gamă largă de subiecte, inclusiv biologie, biomedicină și bioinformatică. Deși acest jurnal se concentrează pe analiza datelor biologice pentru a obține noi perspective, informațiile disponibile despre el nu oferă dovezi specifice pentru existența unui "biocurent informațional" ca metodă de comunicare celulară.
Metascience este definită ca procesul sistematic care descoperă, construiește, evaluează, organizează și diseminează progresele științifice. Teoria bioinformațională, în contextul psihologiei, este un model al reprezentărilor mentale ipotetice activate atunci când oamenii își imaginează evenimente emoțional angajante. Această teorie se concentrează pe rețelele de memorie asociativă din creier și nu este direct legată de conceptul unui "biocurent informațional" fizic pentru comunicarea celulară.
3. Transferul de Informații în Neuroni și Sinapse
3.1 Mecanisme Stabilite de Neurotransmisie
În sistemul nervos, informația este transmisă între neuroni prin intermediul unui proces numit neurotransmisie. De-a lungul unui neuron, mesajele călătoresc sub formă de impulsuri electrice, cunoscute sub numele de potențiale de acțiune. Cu toate acestea, comunicarea între neuroni are loc în principal la nivelul sinapselor, prin eliberarea de substanțe chimice numite neurotransmițători. Când un potențial de acțiune ajunge la terminalul axonal al neuronului presinaptic, declanșează eliberarea de neurotransmițători în spațiul dintre neuroni, numit fanta sinaptică. Neurotransmițătorii traversează fanta sinaptică și se leagă de receptori specifici de pe membrana neuronului postsinaptic, generând un răspuns electric sau chimic în acesta din urmă. După transmitere, neurotransmițătorii sunt fie descompuși de enzime, fie reabsorbiți în neuronul presinaptic printr-un proces numit recaptare.
3.2 Dovezi pentru Transfer Alternativ de Informații în Sistemul Nervos
Deși neurotransmisia chimică este mecanismul predominant de comunicare neuronală, există și sinapse electrice, caracterizate prin joncțiuni gap care permit trecerea directă a ionilor și a curenților electrici între celule. Acest tip de comunicare este rapid și bidirecțional, fiind implicat în răspunsuri rapide și imediate în circuitele neuronale. Cu toate acestea, această formă de comunicare necesită un contact fizic direct între celule. În timp ce se recunoaște că majoritatea celulelor comunică prin sisteme bioelectrice elaborate, care modulează diverse procese celulare, informațiile disponibile nu oferă dovezi directe ale unui "biocurent informațional" distinct ca metodă primară de transfer de informații între neuroni. Mecanismele stabilite de neurotransmisie chimică și electrică rămân paradigma dominantă în neuroștiințe.
4. Telomerii, Telocitele și Comunicarea Intercelulară
4.1 Telomerii: Structură, Funcție și Îmbătrânire
Telomerii sunt structuri protectoare situate la capetele cromozomilor liniari. Aceștia sunt esențiali pentru menținerea stabilității genomice și pentru prevenirea degradării cromozomilor. Telomerii sunt alcătuiți din secvențe repetitive de ADN (TTAGGG la vertebrate) și sunt asociați cu un complex proteic numit shelterin. Datorită problemei replicării capetelor cromozomilor în timpul diviziunii celulare, telomerii se scurtează progresiv cu fiecare ciclu celular. Când telomerii ating o lungime critică, celula poate intra în senescență replicativă, apoptoză (moarte celulară programată) sau, în unele cazuri, poate suferi transformare oncogenă. Enzima telomerază poate contracara scurtarea telomerilor prin adăugarea de secvențe repetitive la capetele cromozomilor, dar activitatea acestei enzime este limitată în majoritatea celulelor somatice adulte. Lungimea telomerilor este considerată un biomarker important al îmbătrânirii celulare și organismice.
4.2 Telocitele: Structură și Roluri Potențiale
Telocitele sunt un tip distinct de celule stromale, caracterizate prin prezența unor prelungiri citoplasmatice lungi și subțiri, numite telopode. Aceste celule au fost identificate în diverse organe și țesuturi și se crede că joacă roluri importante în organizarea structurală a țesuturilor, în menținerea microarhitecturii organelor și în comunicarea intercelulară. În prostată, telocitele formează rețele care implică celulele musculare netede perialveolare, sugerând un rol în menținerea integrității acestora. De asemenea, s-a observat că telocitele pot compartimenta factori paracrini produși de ele sau de alte celule, având un impact direct asupra morfogенеzei și menținerii diferențierii celulare. În testiculul de șoarece, telocitele formează o rețea care conectează celulele mioide peritubulare, celulele Leydig și vasele de sânge, indicând un rol vital în comunicarea intercelulară între diferite tipuri de celule din testicul. Telocitele utilizează mecanisme electrice, chimice și epigenetice elaborate, inclusiv schimbul de exozomi, pentru a integra multe activități în interiorul și între aproape toate tipurile de celule din țesuturi și organe.
4.3 Comunicarea Între Telomeri și Telocite
Deși telocitele sunt implicate în comunicarea intercelulară prin diverse mecanisme, inclusiv semnalizare electrică și epigenetică, dovezile directe ale unei comunicări specifice mediate de un "biocurent informațional" între telomeri și telocite sunt limitate în informațiile disponibile. Telomerii sunt structuri ADN-proteină din interiorul nucleului celular, în timp ce telocitele sunt celule stromale situate în afara compartimentului nuclear. Cu toate acestea, rolul larg al telocitelor în comunicarea intercelulară sugerează o posibilă influență indirectă asupra proceselor legate de telomeri. De exemplu, factorii paracrini secretați de telocite ar putea afecta celulele din apropiere, influențând potențial lungimea telomerilor sau activitatea telomerazei. Cu toate acestea, nu există dovezi în informațiile furnizate care să susțină un "biocurent informațional" specific care să transmită informații direct de la telomeri la telocite sau viceversa.
5. Exozomii și Livrarea Materialului Genetic către Celulele Stem
5.1 Exozomii: Biogeneză și Compoziție
Exozomii sunt vezicule extracelulare mici, cu un diametru cuprins între 30 și 150 nm, care sunt implicate în comunicarea intercelulară. Aceste vezicule sunt eliberate de majoritatea tipurilor de celule și conțin o varietate de molecule, inclusiv proteine, lipide și acizi nucleici (ARN și ADN). Exozomii sunt formați în interiorul corpilor multiveзикулярных (MVB), care fuzionează cu membrana plasmatică pentru a elibera conținutul lor în spațiul extracelular. Inițial, se credea că exozomii sunt implicați în eliminarea deșeurilor celulare, dar acum sunt recunoscuți ca fiind componente cheie ale comunicării celulă-celulă.
5.2 Exozomii ca Vehicule pentru Transferul de Informații Genetice
Exozomii joacă un rol important în transferul de informații genetice între celule, transportând ARN mesager (ARNm) și microARN (miARN) care pot regla expresia genelor în celulele receptoare. De asemenea, s-a demonstrat că exozomii transportă ADN. Acest transfer de material genetic mediat de exozomi are implicații semnificative atât în procesele fiziologice normale, cât și în patogeneza bolilor. De exemplu, s-a sugerat că veziculele derivate din celule stem pot media regenerarea țesuturilor prin reprogramare epigenetică cu miARN.
5.3 Exozomii și Celulele Stem
Exozomii pot interacționa cu celulele stem și pot influența comportamentul acestora, inclusiv diferențierea. Exozomii derivați din celulele stem mezenchimale (MSC) au capacitatea de a suprima inflamația, de a preveni formarea țesutului cicatricial și de a media un răspuns imun sănătos. De asemenea, exozomii pot fi utilizați pentru livrarea țintită de terapii genetice, prin introducerea de încărcături genetice exogene, cum ar fi siRNA. În sistemul nervos central, exozomii sunt mediatori critici ai transducerii semnalului intercelular, influențând plasticitatea sinaptică, suportul metabolic nutrițional și regenerarea nervoasă, procese care pot implica indirect celulele stem din acel microднище.
6. ADN-ul și ARN-ul ca Molecule Informaționale în Procesele Celulare
6.1 Dogma Centrală a Biologiei Moleculare
ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) este materialul genetic care stochează informația ereditară în toate organismele celulare. ARN-ul (acidul ribonucleic) joacă diverse roluri, inclusiv ca intermediar în sinteza proteinelor. Dogma centrală a biologiei moleculare afirmă că ADN-ul este transcris în ARN, care este apoi tradus în proteine. Există diferite tipuri de ARN, inclusiv ARN mesager (ARNm) care transportă informația genetică de la ADN la ribozomi, ARN de transfer (ARNt) care aduce aminoacizii la ribozomi și ARN ribozomal (ARNr) care este o componentă structurală a ribozomilor.
6.2 ADN-ul și ARN-ul în Comunicarea Celulară
Pe lângă rolul lor în stocarea și expresia informației genetice, ADN-ul și ARN-ul pot fi transportați între celule prin intermediul exozomilor, influențând comportamentul celulelor receptoare. ARN-ul, în special, este implicat în reglarea expresiei genelor și în comunicarea răspunsurilor la semnalele celulare.
6.3 Conceptul de "Computer Informațional" Codat de ADN și ARN
ADN-ul și ARN-ul pot fi considerate ca un fel de "computer informațional" prin faptul că codifică instrucțiunile biologice necesare pentru funcționarea și dezvoltarea celulelor. Secvența nucleotidelor din ADN determină secvența aminoacizilor din proteine, care îndeplinesc majoritatea funcțiilor celulare. ARN-ul servește ca intermediar și regulator în acest proces. Cu toate acestea, conceptul de "biocurent informațional" care transportă direct informația codată de ADN/ARN către celulele stem pentru a le dicta rolul nu este susținut direct de informațiile disponibile. Informația genetică este de obicei executată prin intermediul interacțiunilor biochimice și al căilor de semnalizare intracelulare.
7. Îmbătrânirea și Rolul Telomerilor și Telocitelor
7.1 Scurtarea Telomerilor și Îmbătrânirea
Scurtarea telomerilor este un fenomen bine cunoscut asociat cu îmbătrânirea celulară și organismică. Pe măsură ce celulele se divid, telomerii lor se scurtează progresiv, iar când ating o lungime critică, celulele pot intra în senescență sau apoptoză. Scurtarea telomerilor a fost asociată cu o incidență crescută a bolilor legate de vârstă și cu o supraviețuire mai scăzută. Factori precum stresul oxidativ pot accelera scurtarea telomerilor.
7.2 Telocitele și Îmbătrânirea
Telocitele suferă modificări legate de vârstă în diverse organe, inclusiv în prostată. În prostata îmbătrânită, straturile de mușchi neted perialveolar devin mai subțiri, iar telocitele VEGF+ sunt observate în stroma, posibil contribuind la angiogeneză și la un microднище proinflamator. Îmbătrânirea celulară, posibil legată de scurtarea telomerilor, ar putea declanșa acumularea graduală de amiloid, precum și pierderea neuronilor caracteristică bolii Alzheimer.
7.3 Interacțiunea Dintre Telomeri, Telocite și Îmbătrânire
Deși atât scurtarea telomerilor, cât și modificările telocitelor sunt asociate cu îmbătrânirea, informațiile disponibile nu stabilesc o legătură cauzală directă și exclusivă între deteriorarea telomerilor și a telocitelor ca principal motor al îmbătrânirii. Îmbătrânirea este un proces complex și multifactorial, care implică interacțiunea diferitelor componente celulare și mecanisme moleculare.
8. Investigarea Afirmațiilor Legate de Cercetările Universității Rice și Teslaforeză
8.1 Cercetările Universității Rice în Curenți Biologici
Universitatea Rice desfășoară cercetări extinse în diverse domenii ale biologiei și bioingineriei, inclusiv biologia sintetică. Un progres recent evidențiat este dezvoltarea unui kit de construcție pentru crearea de circuite personalizate de detectare și răspuns în celulele umane, bazate pe fosforilare. Această cercetare se concentrează pe ingineria căilor de semnalizare intracelulară și nu pe un "biocurent informațional" extern sau pe "teslaforeză". De asemenea, a fost lansat Institutul de Biologie Sintetică de la Rice, care reunește experți în inginerie și științe naturale pentru a crea tehnologii transformatoare pentru medicină, producție și durabilitate ecologică. Cu toate acestea, informațiile disponibile nu menționează cercetări specifice privind un "biocurent informațional" natural sau utilizarea "teslaforezei" în contextul reparării ADN-ului sau al îmbătrânirii, așa cum sugerează utilizatorul.
8.2 Analiza Conceptului de "Teslaforeză"
Conceptul de "teslaforeză" pare să se refere la o tehnologie dezvoltată pentru asamblarea dirijată a materialelor, inclusiv nanotuburi, utilizând câmpuri de forță puternice. Această tehnologie se inspiră din procesele biologice de auto-asamblare și are potențiale aplicații în biomedicină și inginerie. Cu toate acestea, informațiile disponibile nu sugerează că "teslaforeza" este un fenomen biologic natural sau o metodă utilizată de Universitatea Rice pentru a amplifica "biocurenții informaționali" endogeni în scopul reparării celulare.
8.3 Conectarea "Teslaforezei" la Ipoteza Utilizatorului
Înțelegerea actuală a "teslaforezei" din informațiile disponibile indică faptul că este o tehnologie externă pentru manipularea materialelor. Nu există dovezi care să sugereze că ar putea interacționa direct și repara molecule biologice specifice, cum ar fi ADN-ul sau telomerii, în interiorul celulelor vii, în modul propus de utilizator.
9. Rolul Potențial al Mineralelor Diamagnetice în Procesele Biologice
9.1 Prezența Mineralelor Diamagnetice în Corpul Uman
Corpul uman conține diverse elemente și molecule diamagnetice, cum ar fi cuprul, zincul, aurul și argintul, deși în concentrații scăzute. Majoritatea moleculelor biologice, inclusiv apa (care reprezintă 70-85% din țesutul cerebral), sunt diamagnetice. Lipidele din mielină sunt, de asemenea, diamagnetice. Fierul din deoxihemoglobină este ușor paramagnetic. În plus, în organism se găsesc și compuși ai fierului antiferomagnetici și ferimagnetici, cum ar fi feritina și magnetita.
9.2 Impactul Potențial Asupra ADN-ului, ARN-ului, Telomerilor și Telocitelor
Anumiți ioni metalici diamagnetici, în special magneziul și zincul, joacă roluri cruciale în structura, funcția și stabilitatea ADN-ului, ARN-ului și telomerilor prin interacțiuni directe la nivel molecular. Magneziul este esențial pentru legarea telomerazei de ADN și pentru menținerea stabilității cromozomilor. Zincul este un cofactor esențial pentru mai multe proteine mamifere și este implicat în repararea ADN-ului și reducerea stresului oxidativ. Metalele pot interacționa cu ADN-ul și ARN-ul prin legături covalente și non-covalente, influențând stabilitatea și structura acestora. Cu toate acestea, conceptul de minerale diamagnetice care formează lanțuri în interiorul corpului pentru a "reconstrui" aceste molecule pe baza unui "câmp bioinformațional" nu este susținut direct de informațiile disponibile. Interacțiunile sunt mai probabil rezultatul legăturilor chimice directe și al activității enzimatice.
9.3 Influența Asupra Transmiterii Informației către Exozomi și Diferențierea Celulelor Stem
Informațiile disponibile nu sugerează un mecanism prin care mineralele diamagnetice, posibil influențate de un "câmp bioinformațional", ar putea amplifica în mod specific transmiterea informației către exozomi care apoi să instruiască diferențierea celulelor stem. Deși ionii metalici diamagnetici sunt implicați în diverse procese celulare, inclusiv cele legate de ADN, ARN și potențial telomeri, iar exozomii transportă aceste molecule, nu există dovezi directe pentru un mecanism de transmitere a informației mediat de minerale diamagnetice organizate de un câmp. Influența mineralelor diamagnetice pare a fi mai directă la nivel molecular în interiorul celulelor. Câmpurile electromagnetice pot influența diferențierea celulelor stem, dar acest lucru nu este legat în mod specific de mineralele diamagnetice endogene care acționează ca intermediari în modul sugerat de utilizator.
10. Sinteza și Evaluarea Critică a Ipotezei Utilizatorului
10.1 Rezumatul Constatărilor
Cercetările indică existența unor forme de comunicare celulară non-chimică și conceptul de biofield ca un câmp electromagnetic slab care ar putea juca un rol în reglarea proceselor biologice. Comunicarea între neuroni are loc în principal prin neurotransmisie chimică și, în unele cazuri, prin sinapse electrice. Telomerii sunt esențiali pentru stabilitatea cromozomilor și scurtarea lor este asociată cu îmbătrânirea. Telocitele sunt celule stromale implicate în organizarea țesuturilor și comunicarea intercelulară. Exozomii sunt vezicule extracelulare care transportă proteine, lipide și acizi nucleici, inclusiv ADN și ARN, între celule și pot influența celulele stem. ADN-ul și ARN-ul sunt moleculele fundamentale ale informației genetice. Universitatea Rice desfășoară cercetări avansate în biologia sintetică, dar nu există dovezi directe ale cercetărilor privind un "biocurent informațional" sau "teslaforeza" în contextul propus de utilizator. Mineralele diamagnetice sunt prezente în organism și joacă roluri importante în procesele biologice la nivel molecular.
10.2 Evaluarea Critică a Conceptului de "Biocurent Informațional"
Deși există dovezi pentru comunicarea celulară non-chimică și pentru rolul câmpurilor electromagnetice slabe în biologie, informațiile disponibile nu susțin existența unui "biocurent informațional" distinct ca metodă primară de transfer de informații între toate componentele celulare menționate. Comunicarea celulară pare să fie un proces complex care implică o combinație de mecanisme chimice, electrice și de transport molecular.
10.3 Evaluarea Rolului "Teslaforezei" și a Mineralelor Diamagnetice
"Teslaforeza" pare a fi o tehnologie de asamblare a materialelor și nu un fenomen biologic endogen sau o metodă utilizată pentru a amplifica un "câmp bioinformațional" în scopuri de reparare biologică. Mineralele diamagnetice joacă roluri importante în biologie prin interacțiuni directe cu moleculele, dar nu există dovezi că acestea se auto-organizează sub influența unui câmp pentru a repara ADN-ul sau alte molecule în modul sugerat.
10.4 Analiza Impactului Asupra Diferențierii Celulelor Stem și a Îmbătrânirii
Diferențierea celulelor stem este un proces complex reglat de diverși factori, inclusiv molecule de semnalizare, modificări genetice și epigenetice și interacțiuni cu microднището celular. Exozomii joacă un rol în această comunicare. Deși scurtarea telomerilor este legată de îmbătrânire, mecanismul propus de utilizator, care implică un "biocurent informațional" amplificat de "teslaforeză" și minerale diamagnetice pentru reparare și instruirea celulelor stem, nu este susținut direct de literatura științifică disponibilă.
11. Concluzie
Comunicarea intercelulară și procesul de îmbătrânire sunt fenomene biologice extrem de complexe, reglate de o multitudine de factori și mecanisme. Deși există un interes științific continuu în explorarea mecanismelor de comunicare non-chimică și a rolului câmpurilor electromagnetice în biologie, conceptul specific al unui "biocurent informațional" care să funcționeze în modul descris de utilizator nu este susținut direct de literatura științifică actuală. Unele aspecte ale ipotezei utilizatorului, cum ar fi rolul exozomilor în transferul de material genetic și legătura dintre scurtarea telomerilor și îmbătrânire, sunt bine documentate. Cu toate acestea, rolul "teslaforezei" ca instrument biologic de reparare și mecanismul prin care mineralele diamagnetice ar putea contribui la acest proces prin intermediul unui câmp informațional necesită cercetări suplimentare și dovezi științifice solide. Viitoarele cercetări ar putea explora în continuare mecanismele precise ale comunicării celulare non-chimice și potențialele aplicații terapeutice ale câmpurilor electromagnetice în medicina regenerativă. În concluzie, în timp ce ideea unui câmp bioinformațional care influențează procesele biologice este un concept interesant, dovezile disponibile în prezent nu susțin în totalitate mecanismul specific propus de utilizator.
Câmpul Bioinformațional și Transmiterea Informației Biologice: O Analiză Științifică
1. Introducere
Comunicarea dintre celule reprezintă un proces fundamental care stă la baza coordonării activităților biologice și, prin urmare, este esențială pentru funcționarea sistemelor vii. Înțelegerea mecanismelor prin care celulele schimbă informații este crucială pentru a descifra complexitatea proceselor biologice, de la dezvoltarea embrionară până la menținerea homeostaziei organismului adult. Recent, a apărut un interes crescut pentru modalități de comunicare celulară care depășesc schimburile biochimice clasice și semnalele electrice. Această analiză își propune să investigheze o ipoteză complexă propusă de utilizator, care implică existența unui "biocurent informațional" ca metodă de transmitere a informației biologice între diverse componente celulare, cu implicații semnificative pentru diferențierea celulelor stem și procesul de îmbătrânire. Ipoteza explorează, de asemenea, rolul potențial al cercetărilor efectuate la Universitatea Rice, inclusiv conceptul de "teslaforeză", și influența mineralelor diamagnetice asupra acestui câmp bioinformațional și a proceselor biologice asociate. Scopul acestui raport este de a analiza fundamentul științific al acestor afirmații, utilizând literatura științifică publicată pentru a evalua dovezile existente și plauzibilitatea mecanismelor propuse.
2. Conceptul de Câmpuri Bioinformaționale și Comunicare Celulară Non-Chimică
2.1 Mecanisme Stabilite de Comunicare Celulară
În mod tradițional, comunicarea celulară este înțeleasă prin trei mecanisme principale: contact direct celulă-celulă, semnalizare chimică și semnalizare electrică. Contactul direct implică interacțiuni fizice între moleculele de pe suprafața celulară a două celule adiacente, facilitând transferul de informații. Semnalizarea chimică se bazează pe eliberarea de molecule semnalizatoare, cum ar fi hormonii, neurotransmițătorii și factorii de creștere, care se leagă de receptori specifici pe celulele țintă, inducând răspunsuri celulare. Semnalizarea electrică implică modificări ale potențialului membranei celulare și poate fi propagată rapid între celule conectate prin joncțiuni gap. Aceste mecanisme bine stabilite stau la baza majorității proceselor fiziologice cunoscute.
2.2 Explorarea Comunicării Non-Chimice și Fără Contact
Cu toate acestea, există cercetări care sugerează posibilitatea unor forme de comunicare celulară care nu se bazează pe schimbul de substanțe chimice sau pe contactul fizic direct. O recenzie publicată de Scholkmann și colab. explorează dovezi experimentale pentru această formă de semnalizare, urmărind cercetări care datează de aproape un secol. Lucrările timpurii ale lui Gurwitsch din anii 1920 au indicat că radiația electromagnetică în domeniul UV ar putea stimula diviziunea celulară în celulele din apropiere. Studii ulterioare efectuate de Kaznacheev și alții au investigat efectele diferiților factori de stres asupra culturilor celulare separate prin bariere fizice, adesea din sticlă de cuarț pentru a permite trecerea radiației UV. Aceste studii au oferit indicii preliminare pentru o semnalizare celulară non-chimică, electromagnetică.
Conceptul de "biofield" a apărut ca un domeniu de studiu care își propune să ofere o bază științifică pentru înțelegerea reglării homeodinamice complexe a sistemelor vii. Ipoteza biofield sugerează că organismul uman posedă un câmp electromagnetic complex, extrem de slab, care joacă un rol în menținerea echilibrului intern. Acest câmp este considerat a transporta bioinformație electromagnetică care ajută organismul să își mențină starea de echilibru. Această perspectivă pune sub semnul întrebării paradigma biomedicală dominantă a reducționismului molecular, care se concentrează pe gene, proteine și molecule sintetizate de proteine. În plus, biologia celulară și biofizica contemporană oferă dovezi că câmpurile electromagnetice endogene joacă roluri active în dezvoltare, repararea țesuturilor și o serie de procese homeodinamice. Termenul de biofield oferă un concept unificator pentru a face legătura între modelele explicative tradiționale și contemporane ale medicinei energetice.
Un studiu recent propune că energia ondulatorie distribuită spațial a moleculelor unei celule inițiatoare interacționează cu spațiul și generează un câmp bioinformațional rotativ, formând un vortex. Această ipoteză sugerează un mijloc de stocare și procesare a informației la nivel de sistem, care apare în timpul evenimentelor inițiale ale vieții, rezultând într-o sentiență și memorie la nivel de bio-organism, sau "conștiința celulară". Această perspectivă se leagă de teorii precum Orch-OR, care conectează conștiința cu natura realității prin intermediul spațiu-timp curbat diferit și se bazează pe microtubulii din citoschelet pentru calcul biologic. Cu toate acestea, aceste concepte sunt încă în curs de explorare și necesită validare empirică suplimentară.
Jurnalul "Bioinformation" publică articole de cercetare în domeniul descoperirii de cunoștințe biologice prin analiza matematică și computațională a datelor biologice. Acesta acoperă o gamă largă de subiecte, inclusiv biologie, biomedicină și bioinformatică. Deși acest jurnal se concentrează pe analiza datelor biologice pentru a obține noi perspective, informațiile disponibile despre el nu oferă dovezi specifice pentru existența unui "biocurent informațional" ca metodă de comunicare celulară.
Metascience este definită ca procesul sistematic care descoperă, construiește, evaluează, organizează și diseminează progresele științifice. Teoria bioinformațională, în contextul psihologiei, este un model al reprezentărilor mentale ipotetice activate atunci când oamenii își imaginează evenimente emoțional angajante. Această teorie se concentrează pe rețelele de memorie asociativă din creier și nu este direct legată de conceptul unui "biocurent informațional" fizic pentru comunicarea celulară.
3. Transferul de Informații în Neuroni și Sinapse
3.1 Mecanisme Stabilite de Neurotransmisie
În sistemul nervos, informația este transmisă între neuroni prin intermediul unui proces numit neurotransmisie. De-a lungul unui neuron, mesajele călătoresc sub formă de impulsuri electrice, cunoscute sub numele de potențiale de acțiune. Cu toate acestea, comunicarea între neuroni are loc în principal la nivelul sinapselor, prin eliberarea de substanțe chimice numite neurotransmițători. Când un potențial de acțiune ajunge la terminalul axonal al neuronului presinaptic, declanșează eliberarea de neurotransmițători în spațiul dintre neuroni, numit fanta sinaptică. Neurotransmițătorii traversează fanta sinaptică și se leagă de receptori specifici de pe membrana neuronului postsinaptic, generând un răspuns electric sau chimic în acesta din urmă. După transmitere, neurotransmițătorii sunt fie descompuși de enzime, fie reabsorbiți în neuronul presinaptic printr-un proces numit recaptare.
3.2 Dovezi pentru Transfer Alternativ de Informații în Sistemul Nervos
Deși neurotransmisia chimică este mecanismul predominant de comunicare neuronală, există și sinapse electrice, caracterizate prin joncțiuni gap care permit trecerea directă a ionilor și a curenților electrici între celule. Acest tip de comunicare este rapid și bidirecțional, fiind implicat în răspunsuri rapide și imediate în circuitele neuronale. Cu toate acestea, această formă de comunicare necesită un contact fizic direct între celule. În timp ce se recunoaște că majoritatea celulelor comunică prin sisteme bioelectrice elaborate, care modulează diverse procese celulare, informațiile disponibile nu oferă dovezi directe ale unui "biocurent informațional" distinct ca metodă primară de transfer de informații între neuroni. Mecanismele stabilite de neurotransmisie chimică și electrică rămân paradigma dominantă în neuroștiințe.
4. Telomerii, Telocitele și Comunicarea Intercelulară
4.1 Telomerii: Structură, Funcție și Îmbătrânire
Telomerii sunt structuri protectoare situate la capetele cromozomilor liniari. Aceștia sunt esențiali pentru menținerea stabilității genomice și pentru prevenirea degradării cromozomilor. Telomerii sunt alcătuiți din secvențe repetitive de ADN (TTAGGG la vertebrate) și sunt asociați cu un complex proteic numit shelterin. Datorită problemei replicării capetelor cromozomilor în timpul diviziunii celulare, telomerii se scurtează progresiv cu fiecare ciclu celular. Când telomerii ating o lungime critică, celula poate intra în senescență replicativă, apoptoză (moarte celulară programată) sau, în unele cazuri, poate suferi transformare oncogenă. Enzima telomerază poate contracara scurtarea telomerilor prin adăugarea de secvențe repetitive la capetele cromozomilor, dar activitatea acestei enzime este limitată în majoritatea celulelor somatice adulte. Lungimea telomerilor este considerată un biomarker important al îmbătrânirii celulare și organismice.
4.2 Telocitele: Structură și Roluri Potențiale
Telocitele sunt un tip distinct de celule stromale, caracterizate prin prezența unor prelungiri citoplasmatice lungi și subțiri, numite telopode. Aceste celule au fost identificate în diverse organe și țesuturi și se crede că joacă roluri importante în organizarea structurală a țesuturilor, în menținerea microarhitecturii organelor și în comunicarea intercelulară. În prostată, telocitele formează rețele care implică celulele musculare netede perialveolare, sugerând un rol în menținerea integrității acestora. De asemenea, s-a observat că telocitele pot compartimenta factori paracrini produși de ele sau de alte celule, având un impact direct asupra morfogенеzei și menținerii diferențierii celulare. În testiculul de șoarece, telocitele formează o rețea care conectează celulele mioide peritubulare, celulele Leydig și vasele de sânge, indicând un rol vital în comunicarea intercelulară între diferite tipuri de celule din testicul. Telocitele utilizează mecanisme electrice, chimice și epigenetice elaborate, inclusiv schimbul de exozomi, pentru a integra multe activități în interiorul și între aproape toate tipurile de celule din țesuturi și organe.
4.3 Comunicarea Între Telomeri și Telocite
Deși telocitele sunt implicate în comunicarea intercelulară prin diverse mecanisme, inclusiv semnalizare electrică și epigenetică, dovezile directe ale unei comunicări specifice mediate de un "biocurent informațional" între telomeri și telocite sunt limitate în informațiile disponibile. Telomerii sunt structuri ADN-proteină din interiorul nucleului celular, în timp ce telocitele sunt celule stromale situate în afara compartimentului nuclear. Cu toate acestea, rolul larg al telocitelor în comunicarea intercelulară sugerează o posibilă influență indirectă asupra proceselor legate de telomeri. De exemplu, factorii paracrini secretați de telocite ar putea afecta celulele din apropiere, influențând potențial lungimea telomerilor sau activitatea telomerazei. Cu toate acestea, nu există dovezi în informațiile furnizate care să susțină un "biocurent informațional" specific care să transmită informații direct de la telomeri la telocite sau viceversa.
5. Exozomii și Livrarea Materialului Genetic către Celulele Stem
5.1 Exozomii: Biogeneză și Compoziție
Exozomii sunt vezicule extracelulare mici, cu un diametru cuprins între 30 și 150 nm, care sunt implicate în comunicarea intercelulară. Aceste vezicule sunt eliberate de majoritatea tipurilor de celule și conțin o varietate de molecule, inclusiv proteine, lipide și acizi nucleici (ARN și ADN). Exozomii sunt formați în interiorul corpilor multiveзикулярных (MVB), care fuzionează cu membrana plasmatică pentru a elibera conținutul lor în spațiul extracelular. Inițial, se credea că exozomii sunt implicați în eliminarea deșeurilor celulare, dar acum sunt recunoscuți ca fiind componente cheie ale comunicării celulă-celulă.
5.2 Exozomii ca Vehicule pentru Transferul de Informații Genetice
Exozomii joacă un rol important în transferul de informații genetice între celule, transportând ARN mesager (ARNm) și microARN (miARN) care pot regla expresia genelor în celulele receptoare. De asemenea, s-a demonstrat că exozomii transportă ADN. Acest transfer de material genetic mediat de exozomi are implicații semnificative atât în procesele fiziologice normale, cât și în patogeneza bolilor. De exemplu, s-a sugerat că veziculele derivate din celule stem pot media regenerarea țesuturilor prin reprogramare epigenetică cu miARN.
5.3 Exozomii și Celulele Stem
Exozomii pot interacționa cu celulele stem și pot influența comportamentul acestora, inclusiv diferențierea. Exozomii derivați din celulele stem mezenchimale (MSC) au capacitatea de a suprima inflamația, de a preveni formarea țesutului cicatricial și de a media un răspuns imun sănătos. De asemenea, exozomii pot fi utilizați pentru livrarea țintită de terapii genetice, prin introducerea de încărcături genetice exogene, cum ar fi siRNA. În sistemul nervos central, exozomii sunt mediatori critici ai transducerii semnalului intercelular, influențând plasticitatea sinaptică, suportul metabolic nutrițional și regenerarea nervoasă, procese care pot implica indirect celulele stem din acel microднище.
6. ADN-ul și ARN-ul ca Molecule Informaționale în Procesele Celulare
6.1 Dogma Centrală a Biologiei Moleculare
ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) este materialul genetic care stochează informația ereditară în toate organismele celulare. ARN-ul (acidul ribonucleic) joacă diverse roluri, inclusiv ca intermediar în sinteza proteinelor. Dogma centrală a biologiei moleculare afirmă că ADN-ul este transcris în ARN, care este apoi tradus în proteine. Există diferite tipuri de ARN, inclusiv ARN mesager (ARNm) care transportă informația genetică de la ADN la ribozomi, ARN de transfer (ARNt) care aduce aminoacizii la ribozomi și ARN ribozomal (ARNr) care este o componentă structurală a ribozomilor.
6.2 ADN-ul și ARN-ul în Comunicarea Celulară
Pe lângă rolul lor în stocarea și expresia informației genetice, ADN-ul și ARN-ul pot fi transportați între celule prin intermediul exozomilor, influențând comportamentul celulelor receptoare. ARN-ul, în special, este implicat în reglarea expresiei genelor și în comunicarea răspunsurilor la semnalele celulare.
6.3 Conceptul de "Computer Informațional" Codat de ADN și ARN
ADN-ul și ARN-ul pot fi considerate ca un fel de "computer informațional" prin faptul că codifică instrucțiunile biologice necesare pentru funcționarea și dezvoltarea celulelor. Secvența nucleotidelor din ADN determină secvența aminoacizilor din proteine, care îndeplinesc majoritatea funcțiilor celulare. ARN-ul servește ca intermediar și regulator în acest proces. Cu toate acestea, conceptul de "biocurent informațional" care transportă direct informația codată de ADN/ARN către celulele stem pentru a le dicta rolul nu este susținut direct de informațiile disponibile. Informația genetică este de obicei executată prin intermediul interacțiunilor biochimice și al căilor de semnalizare intracelulare.
7. Îmbătrânirea și Rolul Telomerilor și Telocitelor
7.1 Scurtarea Telomerilor și Îmbătrânirea
Scurtarea telomerilor este un fenomen bine cunoscut asociat cu îmbătrânirea celulară și organismică. Pe măsură ce celulele se divid, telomerii lor se scurtează progresiv, iar când ating o lungime critică, celulele pot intra în senescență sau apoptoză. Scurtarea telomerilor a fost asociată cu o incidență crescută a bolilor legate de vârstă și cu o supraviețuire mai scăzută. Factori precum stresul oxidativ pot accelera scurtarea telomerilor.
7.2 Telocitele și Îmbătrânirea
Telocitele suferă modificări legate de vârstă în diverse organe, inclusiv în prostată. În prostata îmbătrânită, straturile de mușchi neted perialveolar devin mai subțiri, iar telocitele VEGF+ sunt observate în stroma, posibil contribuind la angiogeneză și la un microднище proinflamator. Îmbătrânirea celulară, posibil legată de scurtarea telomerilor, ar putea declanșa acumularea graduală de amiloid, precum și pierderea neuronilor caracteristică bolii Alzheimer.
7.3 Interacțiunea Dintre Telomeri, Telocite și Îmbătrânire
Deși atât scurtarea telomerilor, cât și modificările telocitelor sunt asociate cu îmbătrânirea, informațiile disponibile nu stabilesc o legătură cauzală directă și exclusivă între deteriorarea telomerilor și a telocitelor ca principal motor al îmbătrânirii. Îmbătrânirea este un proces complex și multifactorial, care implică interacțiunea diferitelor componente celulare și mecanisme moleculare.
8. Investigarea Afirmațiilor Legate de Cercetările Universității Rice și Teslaforeză
8.1 Cercetările Universității Rice în Curenți Biologici
Universitatea Rice desfășoară cercetări extinse în diverse domenii ale biologiei și bioingineriei, inclusiv biologia sintetică. Un progres recent evidențiat este dezvoltarea unui kit de construcție pentru crearea de circuite personalizate de detectare și răspuns în celulele umane, bazate pe fosforilare. Această cercetare se concentrează pe ingineria căilor de semnalizare intracelulară și nu pe un "biocurent informațional" extern sau pe "teslaforeză". De asemenea, a fost lansat Institutul de Biologie Sintetică de la Rice, care reunește experți în inginerie și științe naturale pentru a crea tehnologii transformatoare pentru medicină, producție și durabilitate ecologică. Cu toate acestea, informațiile disponibile nu menționează cercetări specifice privind un "biocurent informațional" natural sau utilizarea "teslaforezei" în contextul reparării ADN-ului sau al îmbătrânirii, așa cum sugerează utilizatorul.
8.2 Analiza Conceptului de "Teslaforeză"
Conceptul de "teslaforeză" pare să se refere la o tehnologie dezvoltată pentru asamblarea dirijată a materialelor, inclusiv nanotuburi, utilizând câmpuri de forță puternice. Această tehnologie se inspiră din procesele biologice de auto-asamblare și are potențiale aplicații în biomedicină și inginerie. Cu toate acestea, informațiile disponibile nu sugerează că "teslaforeza" este un fenomen biologic natural sau o metodă utilizată de Universitatea Rice pentru a amplifica "biocurenții informaționali" endogeni în scopul reparării celulare.
8.3 Conectarea "Teslaforezei" la Ipoteza Utilizatorului
Înțelegerea actuală a "teslaforezei" din informațiile disponibile indică faptul că este o tehnologie externă pentru manipularea materialelor. Nu există dovezi care să sugereze că ar putea interacționa direct și repara molecule biologice specifice, cum ar fi ADN-ul sau telomerii, în interiorul celulelor vii, în modul propus de utilizator.
9. Rolul Potențial al Mineralelor Diamagnetice în Procesele Biologice
9.1 Prezența Mineralelor Diamagnetice în Corpul Uman
Corpul uman conține diverse elemente și molecule diamagnetice, cum ar fi cuprul, zincul, aurul și argintul, deși în concentrații scăzute. Majoritatea moleculelor biologice, inclusiv apa (care reprezintă 70-85% din țesutul cerebral), sunt diamagnetice. Lipidele din mielină sunt, de asemenea, diamagnetice. Fierul din deoxihemoglobină este ușor paramagnetic. În plus, în organism se găsesc și compuși ai fierului antiferomagnetici și ferimagnetici, cum ar fi feritina și magnetita.
9.2 Impactul Potențial Asupra ADN-ului, ARN-ului, Telomerilor și Telocitelor
Anumiți ioni metalici diamagnetici, în special magneziul și zincul, joacă roluri cruciale în structura, funcția și stabilitatea ADN-ului, ARN-ului și telomerilor prin interacțiuni directe la nivel molecular. Magneziul este esențial pentru legarea telomerazei de ADN și pentru menținerea stabilității cromozomilor. Zincul este un cofactor esențial pentru mai multe proteine mamifere și este implicat în repararea ADN-ului și reducerea stresului oxidativ. Metalele pot interacționa cu ADN-ul și ARN-ul prin legături covalente și non-covalente, influențând stabilitatea și structura acestora. Cu toate acestea, conceptul de minerale diamagnetice care formează lanțuri în interiorul corpului pentru a "reconstrui" aceste molecule pe baza unui "câmp bioinformațional" nu este susținut direct de informațiile disponibile. Interacțiunile sunt mai probabil rezultatul legăturilor chimice directe și al activității enzimatice.
9.3 Influența Asupra Transmiterii Informației către Exozomi și Diferențierea Celulelor Stem
Informațiile disponibile nu sugerează un mecanism prin care mineralele diamagnetice, posibil influențate de un "câmp bioinformațional", ar putea amplifica în mod specific transmiterea informației către exozomi care apoi să instruiască diferențierea celulelor stem. Deși ionii metalici diamagnetici sunt implicați în diverse procese celulare, inclusiv cele legate de ADN, ARN și potențial telomeri, iar exozomii transportă aceste molecule, nu există dovezi directe pentru un mecanism de transmitere a informației mediat de minerale diamagnetice organizate de un câmp. Influența mineralelor diamagnetice pare a fi mai directă la nivel molecular în interiorul celulelor. Câmpurile electromagnetice pot influența diferențierea celulelor stem, dar acest lucru nu este legat în mod specific de mineralele diamagnetice endogene care acționează ca intermediari în modul sugerat de utilizator.
10. Sinteza și Evaluarea Critică a Ipotezei Utilizatorului
10.1 Rezumatul Constatărilor
Cercetările indică existența unor forme de comunicare celulară non-chimică și conceptul de biofield ca un câmp electromagnetic slab care ar putea juca un rol în reglarea proceselor biologice. Comunicarea între neuroni are loc în principal prin neurotransmisie chimică și, în unele cazuri, prin sinapse electrice. Telomerii sunt esențiali pentru stabilitatea cromozomilor și scurtarea lor este asociată cu îmbătrânirea. Telocitele sunt celule stromale implicate în organizarea țesuturilor și comunicarea intercelulară. Exozomii sunt vezicule extracelulare care transportă proteine, lipide și acizi nucleici, inclusiv ADN și ARN, între celule și pot influența celulele stem. ADN-ul și ARN-ul sunt moleculele fundamentale ale informației genetice. Universitatea Rice desfășoară cercetări avansate în biologia sintetică, dar nu există dovezi directe ale cercetărilor privind un "biocurent informațional" sau "teslaforeza" în contextul propus de utilizator. Mineralele diamagnetice sunt prezente în organism și joacă roluri importante în procesele biologice la nivel molecular.
10.2 Evaluarea Critică a Conceptului de "Biocurent Informațional"
Deși există dovezi pentru comunicarea celulară non-chimică și pentru rolul câmpurilor electromagnetice slabe în biologie, informațiile disponibile nu susțin existența unui "biocurent informațional" distinct ca metodă primară de transfer de informații între toate componentele celulare menționate. Comunicarea celulară pare să fie un proces complex care implică o combinație de mecanisme chimice, electrice și de transport molecular.
10.3 Evaluarea Rolului "Teslaforezei" și a Mineralelor Diamagnetice
"Teslaforeza" pare a fi o tehnologie de asamblare a materialelor și nu un fenomen biologic endogen sau o metodă utilizată pentru a amplifica un "câmp bioinformațional" în scopuri de reparare biologică. Mineralele diamagnetice joacă roluri importante în biologie prin interacțiuni directe cu moleculele, dar nu există dovezi că acestea se auto-organizează sub influența unui câmp pentru a repara ADN-ul sau alte molecule în modul sugerat.
10.4 Analiza Impactului Asupra Diferențierii Celulelor Stem și a Îmbătrânirii
Diferențierea celulelor stem este un proces complex reglat de diverși factori, inclusiv molecule de semnalizare, modificări genetice și epigenetice și interacțiuni cu microднището celular. Exozomii joacă un rol în această comunicare. Deși scurtarea telomerilor este legată de îmbătrânire, mecanismul propus de utilizator, care implică un "biocurent informațional" amplificat de "teslaforeză" și minerale diamagnetice pentru reparare și instruirea celulelor stem, nu este susținut direct de literatura științifică disponibilă.
11. Concluzie
Comunicarea intercelulară și procesul de îmbătrânire sunt fenomene biologice extrem de complexe, reglate de o multitudine de factori și mecanisme. Deși există un interes științific continuu în explorarea mecanismelor de comunicare non-chimică și a rolului câmpurilor electromagnetice în biologie, conceptul specific al unui "biocurent informațional" care să funcționeze în modul descris de utilizator nu este susținut direct de literatura științifică actuală. Unele aspecte ale ipotezei utilizatorului, cum ar fi rolul exozomilor în transferul de material genetic și legătura dintre scurtarea telomerilor și îmbătrânire, sunt bine documentate. Cu toate acestea, rolul "teslaforezei" ca instrument biologic de reparare și mecanismul prin care mineralele diamagnetice ar putea contribui la acest proces prin intermediul unui câmp informațional necesită cercetări suplimentare și dovezi științifice solide. Viitoarele cercetări ar putea explora în continuare mecanismele precise ale comunicării celulare non-chimice și potențialele aplicații terapeutice ale câmpurilor electromagnetice în medicina regenerativă. În concluzie, în timp ce ideea unui câmp bioinformațional care influențează procesele biologice este un concept interesant, dovezile disponibile în prezent nu susțin în totalitate mecanismul specific propus de utilizator.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Puteți comenta liber dar să nu faceti reclamă sau mesaje rasiste, de ură, teroriste sau alte mesaje interzise iesite din spatiul prevederilor legislative sau a cutumelor religioase.